Drumul catre magie
Posted November 30th, 2009 by Vlad Grigorescu with No Comments
Eu am fost obsedat de magie de cand ma stiu. Mi-a placut sa vad magicieni, spectacole de magie mi-a placut sa invat trucuri. Eu toata viata am avut valuri in care ma apuca pasiunea pentru magie. Cand aveam o sursa noua de materiale incepeam sa innebunesc pe toata lumea cu trucurile mele. Dupa ce epuizam si trucurile si prietenii luam pauza pana la noile trucuri pe care urma sa le invat. Astfel de “valuri de magie” au fost tot timpul in viata mea si cel mai important a fost pe la inceputul clasei a 11-a cand magia deja renastea in toata lumea datorita internetului sau a lui David Blaine. M-a apucat valul si de atunci nu s-a mai dus.
Toata ziua eram cu cartile de joc in mana, faceam trucuri oricui, oricand, oriunde apucam, si daca nu aveam cui faceam in oglinda si tot faceam. Acasa nu aveam internet si nici un calculator foarte bun asa ca mergeam la internet cafe-uri unde dadeam pana la ultimul ban, doar ca sa pot sa mai caut cate ceva despre magie.
A venit momentul in care ai mei mi-au cerut sa ma hotarasc ce vreau sa fac dupa liceu(facultatea era cam obligatorie) asa ca a trebuit sa aleg si am ales o facultate la care nu era nevoie sa invat teancuri de teorie nefolositoare ca sa intru. M-am hotarat sa dau la Arhitectura. Examenul de admitere era o proba de desen. Atat! Era o proba grea de desen dar nu includea teorie asa ca pentru mine era suficient. Pe langa asta, pregatirea pentru examenul la Arhitectura implica plecarea mea la Bucuresti in weekend-uri, la meditatii. La noi in oras nu se facea asa ceva si era destul de greu sa intri fara asa ceva.
Practic, in clasa a 11-a, am inceput sa merg la Bucuresti in fiecare weekend. Plecam vinerea seara, si ma intorceam duminica dupa amiaza. Aveam meditatii sambata si duminica dimineata. Vineri si sambata noaptea dormeam la fratele meu care era student in Bucuresti si statea la camin. Doua nopti pe sapamana dormeam in Bucuresti.
Intr-o seara, intors in camera dupa o plimbare de seara(pe la ora 20-21) prin campus, am dat drumul la radio(nu aveau calculator in camera atunci). A inceput o reclama care suna cam asa: “Doamnelor si domnilor, cabaret Moulin Rouge, veniti sa vedeti spectacolul extraordinar cu dans, jonglerie, magicieni…”. A fost suficient sa aud cuvantul “magicieni”. Nici nu apucasem sa ma descalt, am tras geaca inapoi pe mine si am iesit pe usa. In reclama spunea ca se afla pe Calea Victoriei dar eu habar nu aveam nimic despre Bucuresti, decat drumul pana la meditatie si pana la gara. Stiam doar ca exista statia de metrou Victoriei si m-am gandit ca sigur este pe undeva pe acolo si am plecat. Am mers cu metroul pana la Victoriei, am iesit, m-am invartit de nebun prin toata intersectia(este destul de mare) si chiar am gasit bulevardul. Partea pe care eu nu o stiam eu este ca Bulevardul Victoriei nu este asa de mic pe cat ma asteptam si ca Moulin Rouge era exact in capatul celalalt al bulevardului(bucurestenii stiu ce zic).
Am mers mult, si iar am mers, uitandu-ma atent in stanga si in dreapta sa nu cumva sa trec pe langa el. Era noapte si eu eram singur pe strada(unele parti ale bulevardului nu sunt asa de “curate”) fara sa stiu cum arata ce cautam eu. Dar dorinta de a vedea magie ma impingea de la spate. Dupa mers mult si obositor aproape ca incepeam sa imi pierd speranta dar dupa un colt, de departe, vad o lumina rosie. Era o moara mare facuta din lumini rosii sub care scria “MOULIN ROUGE”. Eram cel mai fericit!
Am ajuns la ea, am intrat pe usa si erau doar niste scari care coborau undeva jos. Am coborat, am intrat, am vazut scena, mesele, eram extrem de entuziasmat. De la bar, doi chelneri ma intreba “Tu?”. Eu zic “Am venit si eu sa vad spectacolul”. Ei ma intreaba “Ai 18 ani?”. Eu raspund “Nu”. Ei imi raspund. “Ne pare rau, n-ai voie”. Si dezamagit, m-am intors, am urcat scarile, am iesit afara si am luat-o la pas inapoi pe bulevard. Drumul cunoscut e cel mai scurt. Am mers si iar am tot mers, obosit si suparat, am ajuns la metrou, am ajuns acasa si m-am culcat fara magie dar cu cateva frustrari in plus.
Timpul a mai trecut si astazi sunt eu magician, se pare ca si lucrez alaturi de cel care era atunci magician la Moulin Rouge(Andrei Teasca) si tot asa continui sa parcurg bulevarde de tot felul ca sa ajung sa imi satisfac pasiunea pentru magie.
PS: Sigla luminoasa de la Moulin Rouge nu e chiar asa de mare in realitate pe cat am vazut-o eu atunci. 
Posted in
Despre Vlad Diverse Legate de magie
Tags cabaret magie moulin rouge
Written by Vlad Grigorescu